O parte dintre aceste aspecte urmează a fi clarificate pe parcursul realizării proiectului tehnic.
Aspectele care țin de soluția de intervenție propusă au fost clarificate integral. Astfel, intervențiile se vor concentra pe stâlpii existenți iar realizarea de pereți din beton armat se va face numai în locul pereților existenți, fără a fi introduși noi pereți în apartamente.
Următoarea etapă constă în realizarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI). Pentru aceasta, este necesar acordul individual al fiecărui proprietar pentru Raportul Tehnic și indicarea variantei propuse. Dealtfel, fiecare etapă (DALI, Proiect Tehnic, Detalii de Executie) se va realiza cu consultarea proprietarilor, care vor fi chemati sa aprobe trecerea la etapa urmatoare.
Comitetul Executiv propune alegerea variantei minimale de intervenție, care prezintă costuri reduse și pierderi mai mici de suprafețe din proprietățile individuale, prin comparație cu varianta maximală.
În acest sens, toți proprietarii sunt chemați să își exprime acordul, prin
- semnarea (numai de către titular) a tabelului aflat la Administrația blocului,
sau prin
- transmiterea unui email către adresa Asociației de Proprietari, victoreftimiu9@yahoo.com, având următorul conținut:
”În calitate de proprietar al apartamentului din imobilul din str. Victor Eftimiu nr. 9, va transmit Acordul meu pentru:
”În calitate de proprietar al apartamentului din imobilul din str. Victor Eftimiu nr. 9, va transmit Acordul meu pentru:
- Însușirea concluziilor prezentate în Raportul de expertiză tehnică;
- Aprobarea măsurilor de intervenţie şi asigurarea continuării acţiunilor în funcţie de soluția principială de intervenție minimală prezentată în Raportul de expertiză tehnică.”
Pentru operativitate, proprietarii sunt rugați să exprime acordul cât mai curând posibil. Reamintim faptul că Raportul a fost publicat pe site din data de 27 octombrie 2022 si poate fi consultat AICI.
Asociația de Proprietari
UPDATE: AMCCRS a confirmat, prin adresa nr. 10121 / 21.12.2022 concluziile discutiilor purtate cu Asociația de Proprietari și cu Expertul Tehnic:

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu