PROTECȚIA DATELOR PERSONALE

Răspunsul Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal la adresa Asociatiei de Proprietari poate fi citit AICI. Răspunsul conține o serie de clarificări cu privire la cadrul normativ aplicabil și la afișarea listelor de întreținere. Astfel, ANSPDCP apreciază că: ”referitor la afișarea listelor de întreținere, precizăm că, potrivit art. 5 din Regulament, datele cu caracter personal sunt adecvate, relevante și limitate la ceea ce este necesar în raport cu scopurile în care sunt prelucrate. Prin urmare, raportat la prevederile legale sus-menționate, apreciem că este suficientă menționarea numărului apartamentului proprietarilor fără a se afișa datele personale ale acestora.”

IMPORTANT: CITEȘTE NOTIFICAREA GDPR

Pe 25 mai 2018 a intrat în vigoare Regulamentul European 2016/679 cu privire la protecția datelor cu caracter personal ale persoanelor fizice și libera circulație a datelor, care vizează creșterea nivelului de siguranță a datelor personale și crearea unui mediu de încredere, care va da oricărei persoane posibilitea de a controla propriile date.
Prelucrarea datelor dumneavoastră personale se bazează pe temeiuri legale – necesitatea îndeplinirii atribuțiilor statutare, pentru îndeplinirea obligațiilor legale, interesul legitim al desfășurării activității și al îmbunătățirii continue a administrării acestui Condominiu.

Datele dumneavoastră cu caracter personal sunt accesibile Asociatiei de Proprietari și furnizorilor de servicii către aceasta, pentru indeplinirea obligațiilor legale conform Legii 196/2018.

Perioada de prelucrare a datelor Dvs. personale

Datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi stocate conform obligațiilor legale specifice și pentru apărarea unor drepturi în justiție.

Drepturile dumneavoastră și modul în care le puteți exercita

  • Dreptul de a vă retrage consimțământul – puteți retrage oricând consimțământul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, în limitele Legii 196/2018. Această acțiune va avea efecte doar pentru viitor, iar prelucrarea anterioară va rămâne valabilă. În cazul în care consimțământul se referă la datele cu caracter personal ale unui minor cu vârsta sub 16 ani, în toate cazurile cererile de retragere a acestuia trebuie formulate de tutorele legal al minorului.
  • Dreptul la rectificare – puteți corecta datele personale sau le puteți completa;
  • Dreptul la ștergerea datelor –puteți solicita ștergea datelor, dacă prelucrarea acestora nu a fost legală, dar și în alte cazuri prevăzute de lege;
  • Dreptul la opoziție – vă puteți opune, în condițiile Legii 196/2018, prelucrării datelor Dvs. personale;
  • Dreptul la portabilitatea datelor – puteți primi, în anumite condiții, datele personale pe care ni le-ați furnizat, în format electronic, structurat, utilizat în mod curent, care poate fi citit automat sau puteți solicita ca datele să fie transmise altui operator de date personale;
  • Dreptul la informare – ne puteți solicita oricând informații despre activitățile de prelucrare a datelor dumneavoastră personale pe care le desfășurăm;
  • Dreptul de a depune plângere – vă puteți adresa Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal;

Cum puteți interveni asupra datelor personale prelucrate de noi

Exercitarea oricăruia dintre aceste drepturi, împreună sau separat, se poate face prin adresarea unei cereri scrise, datate si semnate trimise prin email, la adresa 

victoreftimiu9@yahoo.com 

sau prin serviciul poștal, la adresa 

Str. Victor Eftimiu, nr. 9, 
Sectorul 1, Bucuresti, 010153


Pentru orice alte informații, vă stăm la dispoziție.
Asociatia de Proprietari